Vremea extremelor! Ploi, vijelii și caniculă – harta zonelor afectate

Vremea extremelor! Ploi, vijelii și caniculă - harta zonelor afectate
Publicat: 24/08/2023, 10:30
Actualizat: 24/08/2023, 10:32

Vremea extremelor! Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben de ploi, vijelii şi grindină, dar și de caniculă.

Așadar, în intervalul 24 august, ora 12:00 – 24 august, ora 23:00, în sudul și estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Olteniei, în vestul și nordul Munteniei, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Notă: Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul regiunilor.

Cod galben de caniculă

În zilele de 24 și 25 august, în vestul, sud-vestul și sudul teritoriului valul de căldură se va menține. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 22 de grade.

Notă: La finalul săptămânii valul de căldură se va extinde în toată țara și se va intensifica din nou.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
Ei sunt polițișții care nu au ținut cont de pericol atunci când a venit vorba...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR –...
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Ungurii cutremură Europa. Ungaria a făcut anunțul istoric. Nu s-a mai întâmplat niciodată asta
Bacalaureat 2024. Ultimele informații pentru candidați
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a...
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Un Youtuber în vârstă de 24 de ani a primit „o avalanșă de voturi” pentru...
×